Adrian Nour
noiembrie 7, 2017Ora de muzică în școli
noiembrie 8, 2017Alexandra Crăescu este absolventă a Liceului de Artă „George Apostu” din Bacău și a Facultății „Spiru Haret”, secția Pedagogie Muzicală. S-a făcut remarcată pentru talentul său muzical încă din copilărie și a urcat pe scenă pentru prima dată la vârsta de 10 ani, la Zilele Orașului Moinești, ca reprezentantă a Clubului Elevilor. În 2008 a participat la emisiunea-concurs Megastar, iar în 2011
Alexandra Crăescu este absolventă a Liceului de Artă „George Apostu” din Bacău și a Facultății „Spiru Haret”, secția Pedagogie Muzicală. S-a făcut remarcată pentru talentul său muzical încă din copilărie și a urcat pe scenă pentru prima dată la vârsta de 10 ani, la Zilele Orașului Moinești, ca reprezentantă a Clubului Elevilor. În 2008 a participat la emisiunea-concurs Megastar, iar în 2011
backing vocals al lui Ștefan Bănică Jr. și colaborează cu Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, unde interpretează rolurile „Eu” din musicalul „Rebecca”, Julieta din musicalul „Romeo și Julieta” și este solistă în spectacol-colaj de chansonete „Paris, mon amour”.