Adriana Vlad

Adina Sima
noiembrie 7, 2017
Adrian Nour
noiembrie 7, 2017
Adina Sima
noiembrie 7, 2017
Adrian Nour
noiembrie 7, 2017

A absolvit Școala Populară de Artă „Vespasian Lungu” din Brăila și apoi a urmat cursurile Facultății de Psihologie-Pedagogie și apoi ale Facultății de Actorie din cadrul Universității Hyperion, la clasa prof. Magda Catone și Tomi Cristin.

A luat parte la festivaluri de muzică ușoară încă de la 15 ani, iar la 22 de ani a participat la Festivalul de la Mamaia, unde a obținut locul II. A colaborat cu postul de televiziune Național TV și a fost angajată a Teatrului „Constantin Tănase”. În prezent face parte din

trupa lui Călin Geambașu și își urmează cariera atât în teatru, cât și în muzică. Colaborează, începând cu 2011, cu Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, unde interpretează personajul „Eu”, din musicalul „Rebecca”, în regia lui Átilla Berés.

btn-lounge-down