Ștefan Stanciu
martie 6, 2022Gonul Aptula
martie 7, 2022S-a născut în 1982 în București, într-o familie de ingineri, fiind singurul muzician din arborele său genealogic. A manifestat înclinații artistice încă de la vârsta de 5 ani, iar părinții săi au decis să îl înscrie la un liceu de muzică, la recomandarea mai multor specialiști în domeniu.
Astfel, după primul an de învățământ petrecut la Școala Gimnazială nr. 146 “I. Gh. Duca” din București, se transferă la Colegiul Național de Artă “Dinu Lipatti”, unde învață vioara la clasa prof. Sbenghe Gabriel care îi insuflă plăcerea de a cânta în fața publicului (susține în perioada 1991-1998 recitaluri în sala de spectacole a liceului și la Muzeul Memorial “C.I. și C.C. Nottara” din București), disciplina orchestrală o studiază la clasa prof. Nicolae Racu, iar ultimii trei ani de studii liceale îi petrece la Colegiul Național de Muzică “George Enescu”, unde a continuat să deslușească tainele viorii, sub îndrumarea prof. Mihaela Mailat și la recomandarea prof. Mihaela Tomescu. Cursurile de orchestră le realizează la clasa prof. Bogdan Vodă.
După absolvirea Colegiului Național de Muzică “G. Enescu” din București (2001) și-a continuat parcursul studiilor muzicale preț de 6 ani la Universitatea Națională de Muzică din București – Facultatea de Interpretare Muzicală, secția instrumental – vioară, unde obține Diploma de Licență (2006) și Diploma de Master – Stilistică interpretativă (2007) – Lucrare de Disertație cu titlul “Barocul în creația lui Bach – Partita în Si minor pentru vioară solo, Sonatele pentru vioară și clavecin în La major, Mi major, Do minor”), studiind și perfecționându-și stilul de interpretare la clasa lect. univ. dr. Corina Bololoi. Se bucură de admirația și aprecierea distinșilor profesori Octavian Rațiu (vioară), Constantin Petrovici, Alexandru Ganea și Petru Andriesei (orchestră), Dan Buciu (armonie, analiză muzicală), Șerban Dimitrie Soreanu și Petre Lefterescu (muzică de cameră), Verona Maier și Ovidiu Cucu (pian și acompaniament), desfășoară recitaluri instrumentale solistice sau camerale, în sala de spectacole a Conservatorului bucureștean dar și în afara acestuia.
În anul 2003 devine concertmaestru al formației CAMERATA BAROCĂ “Dorin Teodorescu”, formație muzicală sub egida Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București, susținând concerte și recitaluri sub bagheta dirijorilor Cristian Lupeș și Matei Corvin la instituții bucureștene precum Centrul Național de Artă “Tinerimea Română”, Cercul Militar Național, Muzeul de Artă Cotroceni, dar și în diverse instituții de cult.
În perioada 2003-2010 activează în calitate de membru al cvartetului de coarde “BREVIS”, susține numeroase concerte în cele mai importante instituții culturale din Capitală și din țară; obține premiul al III-lea la Festivalul Național de Muzică Clasică “Prometheus”.
(2004) – secțiunea “muzică de cameră”; este invitat de mai multe ori în deschiderea edițiilor
Stagiunii muzicale ”Iosif Sava” a Fundației ACCUMM de la Palatul Șuțu și în cadrul stagiunii muzicale “OLIMP” a Uniunii Criticilor Muzicali “Mihail Jora” – Radiodifuziunea Română (SRR). În tot acest timp, dorind să își îmbogățească experiența camerală, colaborează în formații de duo, trio, cvartet, cvintet, sextet, octuor și orchestră de cameră, formule clasice de coarde cu sau fără pian și/sau clarinet, interpretând piese din repertoriul clasic dar și modern, alături de colegii de la Universitatea Națională de Muzică din București și de la alte instituții importante din peisajul cultural bucureștean.
În anul 2008 obține funcția de Șef Partidă în orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București, funcție pe care o deține și în prezent (în anul 2018 obține gradul maxim 1A). Susține cu această instituție Turneul Național al Operetei – cel mai amplu turneu național prezentat de o instituție de spectacole din România (2012-2015) cu evenimente în peste 20 de orașe importante. Participă la Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Muzical “Viața e frumoasă!” (2008-2012), Festivalul “Ion Dacian” (2017-2019 și 2021). Primește Diploma de Onoare din partea Teatrului pentru recunoașterea meritelor și a activității muzicale (participând la peste 30 de premiere ale spectacolelor și concertelor din repertoriul Teatrului). Îi sunt atribuite și roluri de scenă (solist instrumentist) în cadrul spectacolelor de operetă “Țara Surâsului” (Franz Lehar) și “Silvia” / “Die Csardasfurstin” (Emmerich Kalman).
Înființează, în anul 2011, împreună cu colegii săi de la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București formația muzicală “TRIO FUSIONE”, un trio cu două viori și pian, cu aranjamente și adaptări ale unor piese celebre și participă la recitaluri și evenimente, dintre care cele mai importante susținute în București, la Cercul Național Militar și Casa Oamenilor de Știință.
Colaborează între anii 2001-2019 cu orchestra Filarmonicii “G. ENESCU” din București, Orchestra de Cameră RADIO, Orchestra Europeană “UNISONO”, “Lycaeum Strings” Orchestra (cu care participă în turneu, în Franța, la Festivalul Internațional “Eurochestries 2001”), orchestrele Filarmonicilor din Pitești, Giurgiu, Râmnicu-Vâlcea și Ploiești, Angelys Orchestra, Orchestra Muzicii Reprezentative a Armatei. A activat sub bagheta dirijorilor Horia Andreescu, Cristian Brâncuși, Zahia Ziouani, Tiberiu Soare, Octav Calleya, Peter Herbollzmayer, Amaury du Closel, Jin Wang, Adrian Petrescu, Tiberiu Oprea și mulți alții. A participat în orchestra Concursului Internațional de Dirijat și a Festivalului Internațional „Jeunesses Musicales” și, de asemenea, în orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București la Festivalul Internațional “George Enescu”.
(ediția jubiliară – 25, 2021) cu opereta “Candid” (L. Bernstein) sub conducerea muzicală a dirijorului Constantin Grigore.