
S-a născut într-o familie de muzicieni unde a început să studieze contrabasul cu tatăl său, Petrovici Gheorghe.
A absolvit în 1996 liceul de muzică „Dinu Lipatti” din București unde mai târziu, în anul 1998 a revenit ca profesor la catedra de contrabas. Universitatea Națională de Muzică din București a absolvit-o în 2002 sub îndrumarea profesorului Tomas Ștefan- secția interpretare instrumentală -contrabas.
Încă din facultate a început să colaboreze cu orchestrele mari din București.
În 2003 s-a stabilit în Germania, făcând parte din orchestra Kuorchester- Badwildbad până în 2015 când a revenit în țară și s-a angajat ca șef partidă contrabas în cadrul orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”.