❗𝓢𝓮𝓻𝓲 𝓯𝓪𝓷𝓽𝓪𝓼𝓽𝓲𝓬𝓮 𝓵𝓪 𝓜𝓝𝓪𝓡❗
|
|
?Așa cum v-am promis revenim cu detalii despre spectacolele noastre susținute în alte locații decat scena din fața Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion Dacian". Astfel, în colaborare cu Muzeul Național de Artă al României, în cadrul ❗???? ?????????? ?? ????❗ vă invitam alături de noi la cele doua spectacole pe care le vom susține în Curtea de Onoare a MNAR. ➡️????ă ?? ??????ă ???â?????ă ?? ????? un spectacol ce reuneşte solişti consacraţi ai scenei de operetă din România cu ansamblurile de ochestră, cor şi balet, toate sub conducerea muzicală a dirijorului Constantin Grigore. Tradiția, cultura și folclorul se împletesc în operetele compozitorilor români și sunt transmise mai departe, către public, cu talent și dăruire, de către echipa Operetei bucureștene. Sâmbătă, 25 iulie, ora 19:30 Preț bilet: 47 lei Număr bilete: 100. Locurile vor fi alocate în ordinea sosirii la spectacol.
Prețul reprezintă valoarea totală pentru un bilet la acest spectacol și un bilet la Galeria Națională a Muzeului Național de Artă al României. Biletul la Galeria Națională a MNAR este valabil în perioada 25 iulie - 30 august 2020 inclusiv, în timpul programului pentru public al muzeului: de miercuri până duminică, orele 11:00-17:00.
#Opereta #IonDacian #SeriFantasticeLaMNaR #SearăDeOperetăRomâneascăLaPalat
|