Adina Sima
Este absolventă a Universității de Stat din Pitești, specializarea muzică (în 2004) și a Universității de Stat Transilvania din Brașov, secția Pedagogie (în 2006). În prezent este profesoară la catedra de estradă la Palatul Copiilor și artist liric la Filarmonica din Pitești.De-a lungul carierei sale a obținut mai multe premii […]
Adriana Vlad
A absolvit Școala Populară de Artă „Vespasian Lungu” din Brăila și apoi a urmat cursurile Facultății de Psihologie-Pedagogie și apoi ale Facultății de Actorie din cadrul Universității Hyperion, la clasa prof. Magda Catone și Tomi Cristin. A luat parte la festivaluri de muzică ușoară încă de la 15 ani, iar […]
Alexandra Crăescu
Alexandra Crăescu este absolventă a Liceului de Artă „George Apostu" din Bacău și a Facultății „Spiru Haret”, secția Pedagogie Muzicală. S-a făcut remarcată pentru talentul său muzical încă din copilărie și a urcat pe scenă pentru prima dată la vârsta de 10 ani, la Zilele Orașului Moinești, ca reprezentantă a […]
Alexandra Giurcă
A absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, secția Arta Actorului (2013) și apoi a urmat cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București, secția Păpuși-Marionete. Repertoriul său cuprinde atât roluri în spectacole de musical, cât și în spectacole de teatru dramatic. […]
Alexandru Agarici
Actor și cântăreț (tenor), Alexandru Agarici a colaborat cu diferite teatre cum ar fi Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul Național de Operetă, Opera Națională București, Opera Națională Cluj. În anul 1997 a avut rolul principal în lungmetrajul „El sudor de los ruisenores”, film produs în Madrid, iar în 2001 a […]
Anca Țurcașiu
Anca Țurcașiu a urmat cursurile Școlii postuniversitare MTP, specializarea Moderator TV - Știri, Școala Populară de Arte, secția Muzică pop și Academia de Teatru și Film, promoția 1994, secția Musical. A obținut premii importante la festivaluri de muzică pop: Mamaia (1986, 1987, 1988), Amara (1986), Vilnius (Lituania, 1992). Este solistă […]
Andras Istvan Demeter
Actorul și regizorul Demeter Andras Istvan este licențiat în arta actorului la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș în 1992, este absolvent al masterului în Managementul intreprinderilor culturale din cadrul ECUMEST, Dijon, Franța și absolvent al Facultății de Drept la Universitatea „Tibiscus” din Timișoara în 2008. A fost cel […]
Andrei Lazăr
Distins cu Marele Premiu la Concursul Național de Lied „Ionel Perlea” (ediția a XIII-a, Slobozia), precum și cu Premiul al II-lea în cadrul Concursului Național de Interpretare a Liedului Românesc (ediția a IV-a), tenorul Andrei Lazăr este absolvent al Universității Naționale de Muzică București. Colaborator permanent al Operei Naţionale din […]
Andrei Teașcă
A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie, în 1999, la clasa prof. Mircea Albulescu. A făcut studii particulare de iluzionism, iar în 2009, primește de la Ministerul Culturii atestatul de Magician. A urmat stagii de pregătire profesională în domeniul iluzionismului în Coreea, Turcia și Grecia și […]
Cristina Bleandură
Cristina Bleandură a absolvit Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău și a studiat doi ani la Institutul de Artă Contemporană din Moscova, secția Canto. În prezent este studentă în anul II la secția Actorie a Facultății de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați, la clasa lector univ.dr. […]
Dana Rotaru
Actriță și lector univ. dr la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, Specializarea Arta Actorului și Arta Vorbirii, Dana Rotaru are o vastă carieră artistică atât în film cât și în teatru, având în portofoliu colaborări cu Franco Zeffirelli, Alexandru Hausvater și Calvin McClinton, dar și […]
Diana Nițu
Este studentă în ultimul an la Facultatea de drept a Universității din Pitești. Din 2007 până în prezent este angajată a Filarmonicii din Pitești ca artist liric. Este membră a ansamblurilor corale „Allegreto”, „Glissando”, „Anton Pann”, colaboratoare a corului „Classic”. A participat la diferite seri muzicale și spectacole de canto […]
Diana Țugui
A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București și este, în prezent, este solistă a Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova și colaboratoare a mai multor opere și filarmonici din România și din lume. Repertoriul său include peste 15 roluri principale feminine în opere și operete, printre care: „Bărbierul din […]
Ernest Fazekas
A absolvit Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, secția Actorie, în anul 1999. A fost redactor prezentator și realizator de programe la cunoscute posturi de radio din Târgu Mureș și București. A jucat pe scena Teatrului Arca din București (în „Rog seriozitate!” de Dean Barrett) și pe scena Teatrului […]
Filip Ristovs
În 2000 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București. Din 1996 și până în prezent a studiat Canto clasic cu prof.univ. Bianca Manoleanu. Predă mișcare scenică la Universitatea Națională de Muzică București. A colaborat cu teatre profesioniste, printre care Teatrul Național din Bilota (Macedonia), Teatrul Bulandra […]
Florin Ristei
A studiat pianul şi vioara, iar ulterior a absolvit Şcoala Populară de Arte, secţia Canto, din Galaţi (1999-2001). S-a remarcat încă de la vârsta de 13 ani ca solist al trupei „Amicii”. În prezent, activează ca solist al trupei FreeStay. Talentul său vocal este completat de o serie de aptitudini […]
George Papagheorghe
Și-a început cariera muzicală în anul 2003 în urma emisiunii-concurs „Popstars”, difuzată de Pro TV, fiind unul dintre câștigători și devenind membru al trupei Cocktail. A lansat, alături de această trupă și de alți artiști, patru videoclipuri și a înregistrat un album. A jucat în musicalul „Micul Paris”, alături de […]
Georgiana Mototolea
Georgiana Mototolea a urmat cursurile Universității de Muzică din București, secția Canto Clasic. Din 2000 până în prezent este angajată a Filarmonicii „George Enescu” din București ca artist liric. A jucat în operele „Lecția” de Șerban Marcu și în „Münchausen, regele minciunilor”, de Dan Dediu. A urmat cursuri de perfecționare […]
Irina Baianț
Este studentă a Universității Naționale de Muzică din București, la masterat, repertoriul său cuprinzând și lieduri, arii și roluri din celebre opere și operete. Participarea la diverse competiții de profil i-a adus premii importante precum Premiul I la Olimpiada Națională de Muzică - Faza națională (2008), Premiul I la Festivalul […]
Loredana Cavașdan
Loredana Cavașdan a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale” din București, secția arta actorului. În anul 2010 a obținut Trofeul Tinereții la Festivalului Național de Muzică Ușoară – Amara, și trofeul Festivalului Național de Muzică Ușoară - Sulina. A participat la concursuri muzicale televizate cum ar […]
Lucian Ghimiși
A absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București. Și-a început cariera la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și a continuat apoi la Teatrul „George Ciprian” din Buzău, unde a coordonat și departamentul de imagine. Apreciat pentru calitățile sale de actor de […]
Lucian Ionescu
A absolvit Facultatea de Teatru, secția Actorie a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, obținând premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Gala Absolvenților 2012. În prezent, este masterand la secția Actorie din cadrul aceleiași Universități. Activitatea sa profesională include roluri pe scena Teatrului de […]
Matei Chioariu
A absolvit Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Teatru, specializare în arta spectacolului de teatru, clasa prof. univ. Sanda Manu. În prealabil a urmat Școala de Muzică și Arte Frumoase Nr. 5, la flaut și pian, la clasa prof. Mircea Caragiani. A urmat cursuri de canto și tehnică vocală sub îndrumarea […]
Mihnea Lamatic
Este absolvent al Academiei Naționale de Muzică din București, secția Canto Clasic și este solist al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Între anii 1977-1989 a făcut parte din mai multe formații corale și a fost prim solist al Teatrului „Nae Leonard” din Galați. Din 1989 și până în […]
Mirela Boureanu Vaida
A urmat Liceul de Informatică „Grigore C. Moisil” din Iași și a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și Facultatea de Drept din cadrul Universității București. Din luna februarie 2007 este angajată a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, ca solist […]
Nicolae Lupu
A absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București în 2008, la clasa prof. univ. dr. Silvia Voinea, și este, în prezent, masterand în cadrul aceleiași instituții universitare. A participat la numeroase competiții, distingându-se prin premiile obținute: Premiul I la Concursul Paul Constantinescu din 2008, Premiul III la Concursul Internațional […]
Raluca Botez
Raluca Botez a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L Caragiale, secția actorie în anul 2003. Printre cele mai importante roluri ale artistei se numără: Annete în „Girl Power”, regia Dana Voicu (teatrul Arca), Romicela în „Supermarket”, regia Theo Herghelegiu (Teatrul Arca și Teatrul de Operetă și Musical […]
Raluca Stoica
A absolvit Universitatea Națională de Muzică București, Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, în iunie 2003, precum și Școala Populară de Artă, Secția Canto Clasic. Are o vastă experiență profesională: vocalistă (musical, jazz, pop-rock, canto clasic), actriță (teatru muzical), dans sportiv, dirijor (dirijor secund la Corul Solemnis). A urmat […]
Samuel Druhora
Samuel Druhora este un tânăr tenor, a cărui carieră artistică se întinde pe două continente, jucând roluri importante atât pe scenele din România cât și pe scenele de Statele Unite ale Americii. A absolvit Universitatea de Muzică din Cluj „Gheorghe Dima” și Universitatea din California. Printre numeroasele roluri se numără […]
Ștefan Doniga
Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, Ștefan Doniga a concertat alături de numeroase orchestre simfonice ale filarmonicilor din România, precum și în compania Orchestrei Filarmonicii din Razgrad (Bulgaria) și a prestigioasei orchestre cehe „Camerata Janáček”. A susținut recitaluri pe scene din țară, dar și peste hotare, în Luxemburg, […]
Vlad Robu
A făcut parte din Corul de copii „MiniSong” dirijat de soprana Bianca Ionescu și a urmat cursuri de actorie la Școala de Actorie „Pygmalion”, unde și-a susținut lucrarea de diplomă sub îndrumarea actriței Stela Popescu. A colaborat cu Teatrul „Ion Creangă”, în producția „O noapte furtunoasă”, unde a jucat rolul […]