My Fair Lady
mai 11, 2021Daniela Bucșan
mai 26, 2021ANUNȚ
privind concursul organizat pentru ocuparea unor posturi vacante
de execuţie – artist instrumentist (flaut, percuție) Gr. II
din cadrul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”
Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” organizează în temeiul prevederilor HOTĂRÂRII nr. 1336 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, concurs pentru ocuparea unor posturi vacante, astfel:
1 post – Artist instrumentist, Studii superioare (Gradul II) (percuție) 2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate; 3. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz; 4. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; 5. copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului (model prevăzut în Anexa nr. 2); 6. certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; Certificatul de cazier judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul certificat de cazier judiciar, anterior datei de susţinere a probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii. 7. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. 8. curriculum vitae, model comun european, în limba română. Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, și se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs. Data-limită şi ora până la care se pot depune dosarele de concurs: 05.05.2023, Ora 14.00 tel. 0722.169.489 a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene; b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate; e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs; f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii; Studii superioare de lungă durată absolvite cu examen de licență în specialitatea flaut; Artist instrumentist, Gr. II – percuție Studii superioare de lungă durată absolvite cu examen de licență în specialitatea percuție; a) persoana să aibă cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România; b) persoana să cunoască limba română, scris şi vorbit; c) persoana să aibă capacitate deplină de exerciţiu; d) persoana să îndeplinească condiţiile de studii necesare ocupării postului; e) persoana să îndeplinească condiţiile de vechime, respectiv de experienţă necesare ocupării postului, după caz; f) persoana să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; g) persoana nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii; 1. RECITAL a. CONCERT LA ALEGEREA CANDIDATULUI W.A .MOZART – CONCERT PENTRU FLAUT ÎN SOL MAJOR W.A .MOZART – CONCERT PENTRU FLAUT ÎN RE MAJOR PARTEA I + CADENȚĂ SAU PARTEA a IIa și a IIIa b. SONATĂ LA ALEGEREA CANDIDATULUI: J.S. BACH – SONATA I, II, III, IV, V, VI – DOUĂ PĂRȚI CONTRASTANTE 2. PASAJE MUZICALE/solo-uri PRESTABILITE, LA ALEGEREA COMISIEI din următoarele spectacole: – CANDID de Leonard Bernstein 1 – Uvertură – de la măsura 140 până la măsura 160 2 – Nr. 11 – de la început până la măsura 36 3 – Nr. 30 – de la măsura 23 până la măsura 57 (Ballad of Eldorado) 4 – Piccolo – Uvertură de la reper 47 până la măsura 66 – SECRETUL LUI MARCO POLO de Francis Lopez 5 – Nr. 13 – Integral 6 – Nr. 15 – de la început până la Reper i. 7 – Nr. 24 – de la Reper 11 până la Reper 14 8 – Piccolo – Nr. 24 – de la Reper 14 până la reper 19 – MY FAIR LADY de FREDERICK LOEWE 9 – Nr. 3 – de la început până la măsura 8 – de la măsura 70 până la măsura 82 10 – Nr. 7 – de la măsura 33 până la măsura 52 (Just you wait) 11 – Nr. 10 – de la măsura 53 până la măsura 84 – VOIEVODUL ȚIGANILOR (Der Zigeunerbaron) de Johann Strauss-Fiul 12 – Nr. 3 – de la reper 43 până la reper 44 13 – Nr. 2 – de la început până la măsura 13 reper 36 – LILIACUL – Die Fledermans – de Johann Strauss-Fiul 14 – Nr. 13 Melodram – de la reper 1 la reper 2 – de la reper 7 până la final 15 – Nr. 6 Introduktion – de la început până la reper 1 16 – Piccolo – Uvertură de la reper 7 până la final – ȚARA SURÂSULUI de Franz Lehar 17 – Nr. 5 Act. I – de la început până la reper 5 18 – Nr. 8 – de la început până la reper 2 19 – Nr. 16 Finale III – de la reper 5 până la reper 6 20 – Piccolo nr. 71/2 – de la reper 5 până la reper 6 3. CITIRE LA PRIMA VEDERE din repertoriul specific genului de operetă şi musical 4. Regulamentul de Organizare şi funcţionare al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”, aprobat prin Ordinul MCIN nr. 2540/11.07.2018 modificat şi completat prin Ordinul MCIN nr. 2373/09.05.2019;(https://www.opereta.ro/wp-content/uploads/2019/06/OMCIN-nr.-2373-din-09.05.2019-pt.-modificare-%C8%99i-completare-ROF-TNOM-Ion-Dacian.pdf) 5. Codul etic al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” (https://www.opereta.ro/wp-content/uploads/2021/10/Codul-de-conduita-al-TNOMID.pdf) 6. Ordonanţa nr. 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic – CAPITOLUL III: Personalul instituţiilor de spectacole sau concerte. 7. Atribuțiile prevăzute în fișa postului – artist instrumentist. Artist instrumentist, gradul II – PERCUȚIE 1. RECITAL MARIMBA: o piesă de virtuozitate la alegerea candidatului TIMPANI: un studiu la alegerea candidatului pentru 3 timpani TOBĂ MICĂ: Jaques Delecluse – din volumul Douze etudes – studiul nr.1, pentru tobă mică 2. PASAJE MUZICALE/solo-uri PRESTABILITE, LA ALEGEREA COMISIEI din următoarele spectacole: – ȚARA SURÂSULUI – F. LEHAR 1. Nr. 7.1/2 Balet A 17 măsură de la reper 4 până la reper 5 – GLOCKENSPIEL 2. Balet nr. IV – de la măsura 25 până la măsura 40 – GLOCKENSPIEL – SECRETUL LUI MARCO POLO – F. LOPEZ 3.Nr.20 Te voi răpii la noapte – BATERIE – VOIEVODUL ȚIGANILOR – J. STRAUSS 4.Nr.16 March couplet – BATERIE 5. BALET ȚIGĂNESC – Da capo până la reper 5 – TIMPANI – CĂLĂTORIE ÎN LUMEA FILMULUI ȘI A MUSICALULUI 6. Hymn to the fallen – John Williams – BATERIE 7. Music from Gladiator – arr.John Wasson Măsura 125 până la final – TIMPANI 8.Pirates of the Caribbean – de la măsura 75 la 96 – TIMPANI – MY FAIR LADY – FREDERICK LOEWE 9. NR.17 Embassy Waltz – de la măsura 15 până la final – BATERIE 10. Opening scene – de la măsura 1 la măsura 20 – XYLOFON – KISS ME KATE – COLE PORTER 11. Nr. 7 Tom, Dick and Harry – de la măsura 219 la final – BATERIE 12.Nr. 19 „Bianca„ – de la măsura 133 până la final – BATERIE 13. Uvertura nr. 1D – de la măsura 5 LA 20 – BATERIE – JACK ÎNTRE NEBUNIE ȘI DRAGOSTE – D. Mecchi 14.Nr. I.8 La pazzia – BATERIE 15. Nr.I9 La strada sicura – GLOKENSPIEL 16.Nr. II.4. Obitorio – BATERIE 17.Nr.II.6.L`interrogatorio – GLOCKENSPIEL – REBECCA-SYLVESTER LEVAY 18. Nr.14b Der Ball von Manderley – de la măsura 19 până la măsura 43 – BATERIE 19. Nr. 10c Rebecca – BATERIE 20. Nr. 14b de la reper C până la final – GLOCKENSPIEL 3. CITIRE LA PRIMA VEDERE din repertoriul specific genului de operetă şi musical 4. Regulamentul de Organizare şi funcţionare al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”, aprobat prin Ordinul MCIN nr. 2540/11.07.2018 modificat şi completat prin Ordinul MCIN nr. 2373/09.05.2019;(https://www.opereta.ro/wp-content/uploads/2019/06/OMCIN-nr.-2373-din-09.05.2019-pt.-modificare-%C8%99i-completare-ROF-TNOM-Ion-Dacian.pdf) 5. Codul etic al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” (https://www.opereta.ro/wp-content/uploads/2021/10/Codul-de-conduita-al-TNOMID.pdf) 6. Ordonanţa nr. 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic – CAPITOLUL III: Personalul instituţiilor de spectacole sau concerte. 7. Atribuțiile prevăzute în fișa postului – artist instrumentist. Etapa I – Selecţia dosarelor de înscriere: are loc într-un termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor conform art. 36 alin. (1) din HG nr. 1336/2022. Etapa a IIa – Proba practică, considerată prima probă: 15.05.2023 începând cu ora 10.00 Etapa a IIIa– Interviul: 18.05.2023, începând cu ora 11.00 Rezultatele fiecărei etape în parte se vor afișa pe pagina de internet www.opereta.ro la secțiunea “Știri”. Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obţinute la proba practică şi interviu. Se consideră admis la concursul pentru ocuparea unui post vacant candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj dintre candidaţii care au concurat pentru acelaşi post, cu condiţia ca aceştia să fi obţinut punctajul minim necesar. – Termenul în care se afişează rezultatele selecției dosarelor de înscriere: în termen de o zi lucrătoare de la desfășurarea selecției dosarelor de înscriere. – Termenul în care se pot depune contestațiile: în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor – Termenul în care se afişează rezultatele contestaţiilor: imediat după soluţionarea contestaţiilor Proba Practică – constă în testarea abilităţilor şi aptitudinilor practice ale candidatului în vederea ocupării postului vacant pentru care candidează Proba practică se desfăşoară pe baza unui plan stabilit de comisia de concurs, care va include următoarele criterii de evaluare: a) capacitatea de adaptare; b) capacitatea de gestionare a situaţiilor dificile; c) îndemânare şi abilitate în realizarea cerinţelor practice; d) capacitatea de comunicare; e) capacitatea de gestionare a resurselor alocate pentru desfăşurarea probei practice. Atenţie! În afara pieselor pentru instrument solo, toate celelalte piese vor fi interpretare obligatoriu cu acompaniament de pian, care se asigură prin grija candidaţilor. Locul de desfășurare: la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”, Bld. Octavian Goga nr. 1, Sector 3 București, – Termenul în care se afişează rezultatele probei practice: în termen de o zi lucrătoare de la desfășurarea probei practice – Termenul în care se pot depune contestațiile: în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei practice – Termenul în care se afişează rezultatele contestaţiilor: imediat după soluţionarea contestaţiilor Sunt declaraţi admişi la proba practică candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte dintr-un maximum de 100 de puncte. Interviul – data și ora vor fi comunicate la afișarea rezultatelor pentru proba practică, conform art. 41 alin (5) – (6) din HG nr. 1336/2022 – și se susține într-un termen de 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei practice. În cadrul interviului se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor. Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs, pe baza criteriilor de evaluare. Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt: a) abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie; b) capacitatea de analiză şi sinteză; c) motivaţia candidatului; d) comportamentul în situaţiile de criză; e) abilităţi de comunicare; f) iniţiativă şi creativitate. – Termenul în care se afişează rezultatele interviului: în termen de o zi lucrătoare de la desfășurarea interviului – Termenul în care se pot depune contestațiile: în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului interviului – Termenul în care se afişează rezultatele contestaţiilor: imediat după soluţionarea contestaţiilor Sunt declaraţi admişi la interviu candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte dintr-un maximum de 100 de puncte Termenul în care se afişează rezultatele finale: în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor soluţionării contestaţiilor pentru ultima probă. PASAJELE MUZICALE/solo-urile PRESTABILITE menționate în bibliografie, precum și atribuțiile prevăzute în fișa postului – artist instrumentist și extras din OUG 21/2007 – CAPITOLUL III: Personalul instituţiilor de spectacole sau concerte, vor fi transmise candidaților prin e-mail, în cursul zilei în care se face înscrierea la concurs.
Denumire element
Descriere element
Numărul posturilor scoase la concurs
2 posturi
Denumirea şi nivelul posturilor scoase la concurs
1 post – Artist instrumentist, Studii superioare (Gradul II) (flaut)
Structura în cadrul căreia se află postul
Compartimentul Orchestră
Perioada şi durata timpului de lucru
Perioadă determinată, normă întreagă, program inegal
Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs
1. formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 1;
Locul de depunere a dosarului de concurs
Candidații vor depune fizic dosarul de concurs la Serviciul Resurse Umane al Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”, în Bld. Octavian Goga nr. 1, Sector 3 București, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului, conform prevederilor art. 34 din HG. Nr. 1336/2022, respectiv în perioada 21.04.2023 – 05.05.2023, în intervalul orar 9.00 – 16.00, de luni până vineri.
Datele de contact ale compartimentului resurse umane
e-mail. resurseumane@opereta.ro
Condiţiile generale prevăzute la art. 15 al HG. Nr. 1336/2022
Poate participa la concursul în vederea ocupării postului de artist instrumentist, studii superioare, gradul II, persoana care îndeplinește următoarele condiții:
Condiţiile specifice prevăzute în fişa de post
Artist instrumentist, Gr. II – flaut
Cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019
Contractul individual de muncă se încheie între persoana care îndeplineşte condiţiile pentru a fi angajată pe o funcţie contractuală şi instituţia publică, prin reprezentantul său legal, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea următoarelor cerinţe specifice:
Bibliografia şi tematica;
Artist instrumentist, gradul II – FLAUT
Calendarul de desfăşurare a concursului
Perioada de depunere a dosarelor: 21.04.2023 – 05.05.2023
Selecţia dosarelor de înscriere – constă în verificarea îndeplinirii de către candidați a condiţiilor de participare de concurs
Mențiune
Afişarea rezultatelor obţinute de candidaţi la probele concursului, precum şi afişarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor şi a rezultatelor finale ale concursului se realizează folosindu-se codul numeric pentru identificare atribuit fiecărui candidat, la momentul depunerii dosarului de înscriere la concurs.
Anexe:
Model formular înscriere
Model adeverință