Etapa I post regizor scena
octombrie 25, 2019Kiss Me, Kate!
octombrie 29, 2019În perioada 7-10 noiembrie 2019, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” organizează a III a ediție a Festivalului „Ion Dacian”, festival gândit ca un omagiu adus renumitului tenor român, prim-solist, regizor și director al Teatrului de Operetă din București.
Festivalul se va deschide în data de 7 noiembrie, ora 19.00 la Sala Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” cu Gala Internațională de Operetă și Musical – Opereta Fest
Născut la 11 octombrie 1911, Ion Dacian (pe numele real, Ion Pulca) își începe cariera muzicală în 1934, la Opera Română din Cluj, pe scena căreia interpretează 18 roluri. În 1939 este angajat la Teatrul de Operetă și Revistă „Alhambra” din București de către directorul acestuia, Nicolae Vlădoianu, care îi și schimbă numele din Pulca în Dacian. În perioada 1942–1947 este co-director al Teatrului Alhambra, interpretând roluri de june-prim în toate spectacolele.
În 1950 se înființează Teatrul de Stat de Operetă, Ion Dacian fiind inițial angajat ca prim-solist al teatrului. A fost directorul teatrului timp de un deceniu, din 1961 până în 1971. Se stinge din viață la 8 decembrie 1981.
Festivalul „Ion Dacian” este înainte de toate un prilej de bucurie, evocând figura emblematică a celui care a făcut din teatrul de operetă un brand de țară care se cere continuat și păstrat la cele mai înalte standarde de tradiții și valoare. Festivalul își propune să aducă în prim plan nevoia permanentă de muzică bună, de voci strălucitoare și epoci de normalitate– Bianca Ionescu Ballo (Director General).
Programul festivalului:
7 noiembrie 2019, ora 19.00, deschiderea festivalului – Gala Internațională de Operetă și Musical Opereta Fest
8 noiembrie 2019, ora 19.00, Cenușăreasa
9 noiembrie 2019, ora 18.00, Liliacul
10 noiembrie 2019, ora 19.00, închiderea festivalului – Vitraliul unei Vieți