Matei Chioariu

Mihnea Lamatic
noiembrie 6, 2017
Lucian Ionescu
noiembrie 6, 2017
Mihnea Lamatic
noiembrie 6, 2017
Lucian Ionescu
noiembrie 6, 2017

A absolvit Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Teatru, specializare în arta spectacolului de teatru, clasa prof. univ. Sanda Manu. În prealabil a urmat Școala de Muzică și Arte Frumoase Nr. 5, la flaut și pian, la clasa prof. Mircea Caragiani. A urmat cursuri de canto și tehnică vocală sub îndrumarea tenorului Corneliu Fânățeanu și cursuri de dans, avându-l coregraf pe Tonkins Anderson.

A participat la Festivalul Mamaia 2005, ca membru al formației FOR-T5, la Festivalul de Orchestră de Cameră din Jesenik, Cehia (ca instrumentist) și la Finala Festivalului din San Remo, Italia în componența Orchestrei Adagio (flaut).

În prezent este actor-colaborator la Teatrul de Operetă

și Musical „Ion Dacian”, în musicalul „Romeo și Julieta” (rolul Paris) și musicalul „Rebecca” (rolul Ben), actor-colaborator la Teatrul Național Timișoara, Teatrul Țăndărică și Teatrul Odeon, iar în perioada 2007-2008 a colaborat cu Teatrul de Copii „Ion Creangă”.

btn-lounge-down