Romania Universalis
decembrie 31, 2021Mihaela Alexa
ianuarie 23, 2022Spectacol inedit de muzică electronică de inspirație populară. Intitulat “Dacika”, acesta reprezintă o reinterpretare a filonului folcloric românesc prin adaptarea acestuia la ritmurile şi formele de expresie muzicală şi procedeele tehnice de ultimă generaţie. Efectul acestei muzici asupra auditorului este unul impresionant, publicul fiind fascinat de spectaculozitatea efectelor sonore, de spaţialitatea neaşteptată pe care încadrarea sonorităţilor electronice profund elaborate o conferă temelor folclorice arhicunoscute.
Dincolo însă de măreţia abordării, senzaţiile pe care muzica realizată de compozitorul Mihai Toma le creează, sunt cele de rafinament şi bun gust, subtilitatea prelucrării tematice făcând dovada unei foarte bune cunoaşteri a stilului utilizat.
Genul abordat este cel al muzicii electronice monumentale, pornind de la prelucrarea de teme muzicale româneşti de factură folclorică şi cultă. Orchestraţiile pieselor variază de la utilizarea ritmurilor tribale ritualice și a percuțiilor epice, combinate cu sunete sintetice şi instrumente etnice, până la texturi sonore liniştitoare, eterice, de inspiraţie New Age.
Astfel, cu ajutorul fluierului, pianului, viorii, orchestrei, al corului și al sintetizatoarelor, Mihai Toma actualizează esenţa expresiei muzicale de tip popular, integrând-o necesităţilor culturale ale prezentului.
Piesele din repertoriul spectacolului vor fi interpretate de Bianca Ionescu-Ballo și Daniela Bucșan acompaniați de Diana Jipa (vioară), Ștefan Doniga (pian), Alexander Benavides (percuție), orchestra și corul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.